„Întâmplător eu am fost cel care a făcut despărțirea acestui club de armată. Forțat. Pentru că am fost obligați, noi nu am vrut să ne despărțim de armată. Interesant este că acum armata vrea să se unească din nou cu Steaua. E foarte interesant. Știu că a fost o întreagă tevatură, prin 1997 au fost obligate toate cluburile să nu mai fie departamentale. Iar acum, cu surprindere, văd că se poate și invers. Acum după 16 ani mi se pare cel puțin ciudat să revii asupra unei decizii. Decizia a fost luată bilateral, pentru că actele au fost semnate de avocați care aparțineau Ministerului Apărării Naționale. Steaua a costat și foarte mult în acești ani, nu doar s-au adus bani. Au fost și perioade de suferință. Eu sper să fe înțelepți și să se ajungă la o înțelegere, să se ia o hotărâre prin care să nu se distrugă și ceea ce mai avem. Și așa avem un campionat distrus, măcar asta să mai păstrăm”, a declarat Stoichiță, cu ocazia lansării companiei de manageriat și impresariat sportiv Best Business Sport, înființată de Mircea Sandu, Daniel Prodan și Dumitru Mihalache.
Tehnicianul consideră că Steaua nu ar trebui să continue sub o altă denumire: „Un alt nume pentru Steaua? Nu știu nu cred. Nu sunt poet, nu știu ce analogie aș putea face. Lumea ne cunoaște în Europa sub denumirea de Steaua, nici CCA, nici altfel. Ar trebui să fim împăciuitori, ca să mai avem ceva”.
Instanța supremă a anulat, la 3 decembrie, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat, prin decizia din 3 decembrie, marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua București SA.
FC Steaua și CSA Steaua au anunțat, luni, într-un comunicat comun remis agenției MEDIAFAX, că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa și în Cupa Ligii să nu fie afectată în această săptămână. După data de 15 decembrie, cluburile vor continua discuțiile pentru a pune în practică decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la marca Steaua.
Reprezentanții celor două grupări s-au întâlnit, luni, la sediul CSA Steaua, pentru a discuta pe tema situației generate de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 3 decembrie 2014.
Steaua va juca în această săptămână, joi, în Liga Europa, de la ora 22.05, pe teren propriu, cu Dinamo Kiev, în ultima etapă a grupei J a competiției, și duminică, de la ora 20.00, în deplasare, cu CSMS Iași, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, acestea fiind ultimele meciuri oficiale din 2014 ale echipei antrenate de Constantin Gâlcă.